Inspectoratul Control Financiar de Stat și Ministerul Justiției au semnat Memorandumul de cooperare în domeniul activității antifraudă
8 decembrie 2025, Chișinău – Mai multă protecție a banilor publici, transparență și colaborare între instituții. Inspectoratul Control Financiar de Stat și Ministerul Justiției au semnat Memorandumul prin care se stabilește un parteneriat interinstituțional, se consolidează mecanismele de protecție a resurselor financiare provenite din partea Uniunii Europene și a altor parteneri externi și se reduce riscul de fraudă și pierdere a fondurilor destinate dezvoltării țării.
Memorandumul punctează cum vor acționa instituțiile atunci când apar suspiciuni privind utilizarea frauduloasă a banilor publici sau europeni. În rezultat, proiectele publice și programele finanțate din fonduri UE vor fi supravegheate mai atent. În funcție de competențe, părțile vor aplica măsuri pentru prevenirea, identificarea și documentarea încălcărilor. Totodată, implicarea Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) în procesele de control și verificare asigură o supraveghere suplimentară, în acord cu standardele europene, ceea ce contribuie la creșterea încrederii partenerilor externi și la promovarea transparenței în sectorul public.
Semnarea Memorandumului este un pas important în consolidarea securității naționale a Republicii Moldova, așa cum prevede Strategia securității naționale și, în special, principiul abordării integrate. Memorandumul reflectă aplicarea concretă a regulii celor 3C – comunicare, coordonare și control – între instituțiile responsabile de prevenirea și combaterea fraudei, asigurând astfel gestionarea eficientă și transparentă a fondurilor publice și europene.
Un cadru clar de cooperare, acțiuni coordonate și responsabilități bine definite sunt esențiale pentru implementarea eficientă a politicilor de securitate națională și pentru protejarea interesului public.
Victoria CUJBA, Șefa ICFS și Vladislav COJUHARI, Ministrul Justiției, au reiterat deschiderea pentru colaborarea interinstituțională activă pe segmentul antifraudă, astfel ca Republica Moldova să devină mai sigură, mai transparentă și mai rezilientă în fața riscurilor ce vizează resursele financiare naționale și europene.
Semnarea Memorandumului reprezintă un angajament comun al celor două instituții de a spori eficiența proceselor de prevenire, detectare și combatere a fraudei, în special în domeniile ce vizează protejarea intereselor financiare ale statului, ale Uniunii Europene și ale partenerilor internaționali de dezvoltare. Implementarea acestuia va contribui la fortificarea mecanismelor naționale antifraudă, prin ajustarea cadrului legal intern la cerințele UE și la standardele internaționale relevante, în conformitate cu parcursul european al Republicii Moldova.
Echipa ICFS exprimă recunoștință conducerii și colegilor din cadrul Ministerului Justiției pentru buna conlucrare, comunicarea eficientă și expertiza profesionistă acordată în cadrul acestui exercițiu, precum și pentru disponibilitatea de a realiza în comun noi inițiative în domeniul prevenirii, detectării și combaterii fraudelor financiare.